Guenther Steiner, managerul de echipă al Haas, i-a mulțumit lui Mick Schumacher pentru “contribuția adusă echipei în ultimii ani. Pedigree-ul lui Mick la categoriile de juniori era deja binecunoscut și a continuat să crească și să se dezvolte ca pilot alături de echipa Haas, culminând cu primele sale puncte în Formula 1 la începutul acestui sezon”.

Într-o postare pe Twitter, Mick Schumacher s-a declarat dezamăgit de despărțirea de Haas, precizând că talentul său este îndeajuns pentru a-i asigura un loc în Formula 1. Pilotul german a câștigat în 2020 campionatul F2, după care a semnat contractul cu Haas.

Aceasta va fi ultima mea cursă alături de echipa Haas. Nu vreau să ascund faptul că sunt foarte dezamăgit de decizia echipei de a nu prelungi contractul. Cu toate acestea, aș vrea să mulțumesc Haas și Ferrari pentru oportunitatea pe care mi-au oferit-o”.

Schumacher a obținut în acest sezon primele sale puncte (opt) în Marele Premiu al Marii Britanii. De asemenea, a fost implicat și în câteva accidente în timpul competițiilor, care s-au dovedit destul de costisitoare pentru echipa americană. 

Viitorul fiului legendarului Michael Schumacher este acum incert în Formula 1. Cu o etapă înaintea finalului de sezon, ocupă locul 16 în clasamentul piloților, cu doar 12 puncte. Liderul Max Verstappen, campion matematic, are 429 de puncte.

Sursa: Formula 1

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday