Financial Times a obținut un draft al comunicatului care va fi emis de G20, la finalul summitului din Bali, Indonezia. În mesajul de final, a cărui autenticitate a fost confirmată de două dintre delegații, se arată:Majoritatea membrilor au condamnat ferm războiul din Ucraina și au subliniat că provoacă suferințe umane imense și accentuează vulnerabilitățile existente la nivelul economiei globale.

Discuțiile referitoare la război și la folosirea repetată a amenințărilor nucleare de către Moscova arată o anxietate în creștere în rândul tuturor statelor din G20, nu doar a celor occidentale care au condamnat Rusia încă din prima zi a invaziei lansate în Ucraina. 

Folosirea sau amenințarea cu folosirea armelor nucleare este inadmisibilă. Rezolvarea pașnică a conflictelor, eforturile de abordare a crizelor, precum și diplomația și dialogul sunt vitale. Era de astăzi nu trebuie să fie a războiului, se arată în mesajul final al liderilor.

Xi Jinping, președintele Chinei, stat care nu a condamnat clar războiul din Ucraina, dar în ultimele luni a dat semnale în acest sens, a afirmat luni că grupul celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii trebuie să se opună vehement încercării de politizare a problemelor legate de energie sau de alimentație și de folosirea acestora ca arme. În timp ce statele care au sancționat Rusia au spus că Moscova restricționează intenționat exporturile de cereale, Kremlinul spune că livrările sunt afectate tocmai de sancțiuni.

În schimb, liderii statelor occidentale s-au folosit de discursurile lor pentru a face apel la restul țărilor să condamne în mod public războiul și să facă presiuni asupra lui Putin pentru încetarea conflictului.

Financial Times scrie că acest comunicat a fost agreat de delegații țărilor, după două zile de dispute și negocieri, și că va fi adoptat oficial miercuri. Rusia nu este reprezentată de președintele Vladimir Putin, ci de ministrul de Externe Serghei Lavrov. Anterior reuniunii de la Bali, reprezentanții statelor occidentale au avertizat că refuzul Moscovei de a condamna recursul la război și sprijinul Beijingului ar face ca acest summit să fie primul în care nu se va ajunge la o declarație comună. Acum, un oficial american de rang înalt a declarat că G20 va clarifica faptul că războiul Rusiei face ravagii pentru oamenii de pretutindeni. Există o tendință în rândul țărilor din diferite zone ale lumii care se pronunță împotriva conflictului”.

Financial Times mai arată că delegația indiană a jucat un rol important în a obține consensul privind formularea prin care este criticată invazia rusă în Ucraina, după cum au afirmat doi oficiali citați în anonimat. Limbajul folosit a reluat cuvintele rostite de premierul indian lui Putin în septembrie: “Nu este momentul pentru război”.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a avut o intervenție video în această dimineață. El a subliniat că se adresează ”liderilor G19”, lăsând să se înțeleagă că exclude din grupul celor mai dezvoltate economii Federația Rusă. El a cerut, din nou, retragerea militarilor ruși de pe teritoriul ucrainean: ”Vreau ca acest război agresiv rusesc să se încheie corect și pe baza Cartei ONU și a dreptului internațional”. Președintele a propus o  ”formulă ucraineană” pentru pace în zece puncte, potrivit The Guardian: securitate nucleară, siguranță alimentară, securitate energetică, eliberarea tuturor prizonierilor de război și a persoanelor deportate, restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor ruse și încetarea focului, restabilirea dreptății, măsuri împotriva distrugerii mediului (anti-ecocid), prevenirea viitoarelor escaladări și stabilirea sfârșitului războiului.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a rămas în sală în timpul discursului lui Zelenski și nici adresarea sa nu a fost biocotată de alte delegații.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday