Directorul CIA, William Burns, și șeful Serviciului rus de Informații Externe, Serghei Narîșkin, s-au întâlnit astăzi la Ankara pentru a discuta riscurile folosirii unei arme nucleare de către Rusia. CNN informează că Ucraina a fost anunțată despre întâlnirea dintre cei doi, demonstrând astfel faptul că SUA își menține în continuare sprijinul pentru aceasta.

“Am fost foarte deschiși cu privire la faptul că avem canale de comunicare cu Rusia privind gestionarea riscurilor, în special a celor nucleare și pentru stabilitatea strategică” a transmis purtătorul de cuvânt al CIA.

Fost ambasador al SUA în Rusia, William Burns a mai purtat în trecut discuții pe aceeași temă cu rușii. Anul trecut în noiembrie, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, a călătorit la Moscova pentru a avertiza Kremlinul cu privire la consecințele unei eventuale agresiuni împotriva Ucrainei.

Potrivit CIA, Burns “nu discută despre soluționarea războiului din Ucraina. El transmite un mesaj cu privire la consecințele folosirii armelor nucleare de către Rusia și la riscurile de escaladare. De asemenea, va pune problema cazurilor cetățenilor americani reținuți pe nedrept”. Recent, fosta campioană olimpică americană Brittney Griner și fostul pușcaș marin Paul Whelan au fost reținuți în Rusia și riscă sentințe lungi. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat ulterior agențiilor de presă ruse că a avut loc o întâlnire între SUA și Rusia în capitala turcă, Ankara, dar a refuzat să ofere detalii despre participanți sau subiectele abordate.

Surse: CNN, Deutsche Welle

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday