Președintele ucrainean s-a declarat “foarte fericit” și a spus că trăiește un moment istoric. De asemenea, a mulțumit NATO pentru susținere și a adăugat că sistemele Himars au făcut o reală diferență pentru Kiev.

Volodimir Zelenski a vorbit cu militarii ucraineni cărora le-a spus că țara lor este pregătită pentru pace. Întrebat unde ar putea avansa acum forțele ucrainene, președintele a declarat, Nu în Moscova… Nu ne interesează teritoriile altei țări”.

Militarii ucraineni au intrat vineri în Herson, oraș care a fost ocupat de ruși încă din luna martie. Locuitorii care au mai rămas în oraș au sărbătorit revederea cu cei dragi. Pierderea orașului Herson reprezintă un eșec major pentru Rusia, întrucât era singura capitală regională ocupată și un punct strategic important.  

Într-o declarație anterioară, Zelenski a spus că anchetatorii au descoperit peste 400 de crime de război în Herson, informație care nu a putut fi verificată independent de presa internațională. Rusia a negat mereu astfel de informații, spunând că că atacurile sale nu vizează civilii. Cu toate acestea, locuitorii din Herson intervievați de Reuters au spus că rușii au răpit și ucis civili în perioada ocupației.

“Au fost găsite cadavre ale civililor morți și ale militarilor. Armata rusă a lăsat în urmă aceeași sălbăticie ca în alte regiuni în care a intrat”, a declarat Zelenski.

Surse: Reuters, BBC, Pravda.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday