Cotidianul american citează un document clasificat, întocmit de Consiliul Național de Informații și adus la cunoștiința celor mai importanți factori de decizie din SUA, pentru a le ghida luarea deciziilor legate de Orientul Mijlociu și de Emiratele Arabe Unite, federație autocratică ce se bucură de o influență uriașă la Washington.
Emiratele Arabe Unite au influențat politica externă a SUA în favoarea sa, printr-o serie de acțiuni legale și ilegale, potrivit The Washington Post. Jurnaliștii nu au avut acces la documentul respectiv dar citează oficiali care l-au văzut.
Activitățile abordate în raport dezvăluie acțiuni care se întind pe mai perioada mai multor administrații, iar unele dintre ele “seamănă mai mult cu spionajul”, au declaat oficiali care au citit raportul respectiv. Astfel, reprezentanți ai EAU au angajat foști militari și lucrători ai unor servicii secrete din SUA pentru supravegherea dizidenților politici, ai unor politicieni, jurnaliști sau compani americane. Aceștia au furnizat EAU “tehnologie sofisticată de hacking”, folosită pentru spargerea și spionarea unor computere din SUA și din alte țări.
Emiratele Arabe Unite au cheltuit peste 154 de milioane de dolari pe lobby legal în SUA, numai din 2016 și până în prezent, potrivit Washington Post, alte sute de milioane de dolari fiind donate către universități și grupuri de reflecție americane. “Unele dintre acestea produc documente de politici publice care servesc interesele Emiratelor Arabe Unite”, mai arată documentul respectiv.
Consiliul Național de Informații este principalul centru analitic al comunității de informații a SUA. Acesta primește informații de la toate cele 18 agenții americane de spionaj, le centralizează și transmite avertismente “pe probleme urgente de securitate națională”.
Washington Post spune că raportul este remarcabil prin faptul că se concentrează pe operațiunile de influență ale unei națiuni prietene, EAU fiind cel mai de încredere aliat american din Golful Persic. Statele Unite au livrat acestei țări cele mai sofisticate echipamente militare, inclusiv drone MQ-9 Predator și avioane de luptă invizibile F-35.
Sursa: Washington Post
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.