În comunicatul Agenției Naționale de Integritate (ANI) se arată că Armand s-ar fi numit singură manager al proiectului “Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, finanțat prin fonduri europene, aflându-se astfel în incompatibilitate și conflict de interese cu funcția de primar.

În acest mod, explică ANI, Clotilde Armand ar fi reușit să își mărească indemnizația lunară cu până la 30%, obținând în total 18.720 de lei în urma acestui demers. 

“Începând cu data de 18 februarie 2022, Armand Clotilde exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București, și funcția remunerată de manager de proiect. (…) Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5  dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”, mai transmite Agenția Națională de Integritate.

Clotilde Armand a reacționat pe Facebook și susține că a respectat legislația în timpul implementării proiectului respectiv cu fonduri europene: “Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.

De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday