Producătorul taiwanez Pegatron Corp a început asamblarea noului iPhone 14 în India, în condițiile în care în China, au fost introduse din nou carantine dure, iar centrele de producție iPhone au fost verificate de numeroase ori în ultimele luni. De exemplu, în parcul industrial din Zhangzhou, unde se află cea mai mare fabrică iPhone din China, a fost impusă o carantină anti-Covid de o săptămână. Analiștii se așteaptă ca din acest motiv, să fie afectată producția pentru finalul acestui an.
Mutarea în India a fost impulsionată de un program de sprijin din partea guvernului indian, care s-a angajat să-i ajute pe furnizorii taiwanezi ai Apple, precum Foxconn, Pegatron și Wistron Corp. India și alte țări, cum ar fi Mexic și Vietnam, devin din ce în ce mai importante pentru companiile americane, în condițiile în care acestea încearcă să se detașeze de China. Tendința are loc pe fondul tensiunilor geopolitice în care este implicat Beijingul și al carantinei impuse în multe orașe din China.
Sursă alternativă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.