Serbia și Kosovo și-au pus armatele în alertă maximă, pe fondul tensiunilor privind plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor sârbești. Poliția kosovară a început azi noapte să transmită notificări privind schimbarea acestora, iar Armata Sârbă mută trupe către granița cu provincia secesionistă.

Pe rețelele de socializare din Serbia circulă de ieri o filmare ce pare a arăta vehicule militare dislocate către granița cu Kosovo. Imaginile au fost preluate și de presa din Serbia, iar agențiile de presă anunță că Armata Sârbă a fost pusă în alertă maximă.

Guvernul din Kosovo, provincie separatistă a cărei independență nu este recunoscută de Serbia, încearcă să adopte o legislație ce îi obligă și pe etnicii sârbi să își schimbe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor cu unele emise de autoritățile kosovare.

Protestele etnicilor sârbi au dus în vară la o amânare a legii, până la finalul lunii octombrie. Pe 29 octombrie, Kosovo a fost de acord să nu aplice imediat confiscarea mașinilor cu numere sârbești, dar începând din această lună proprietarii lor vor primi notificări de preschimbare a plăcuțelor în trei săptămâni și vor fi amendați dacă nu se conformează. Azi-noapte poliția din Kosovo a început să dea primele avertismente.

Creșterea tensiunilor dintre cele două țări, reflectate și chiar exacerbate de presa rusă, a alarmat și Uniunea Europeană și NATO. Un oficial german a declarat că Serbia trebuie să se decidă dacă vrea să intre în UE sau să-și strângă relațiile cu Rusia, iar trupele de menținere a păcii ale NATO, dislocate în Kosovo (Kfor) și-au sporit patrulele, pentru a preveni orice fel de incidente.

Surse alternative: BBC, Newsweek

Foto: Attila Jandi | Dreamstime.com

Folosim cookies