Reuters amintește că de ani de zile, SpaceX urmărește să lanseze în spațiu marele său sistem de rachete Starship, iar până acum a testat numai prototipuri ale jumătății superioare a modulului, la înălțimi de până la zece kilometri.

Misiunea din decembrie presupune lansarea întregului sistem de rachete de 50 de metri, cu ajutorul propulsorului Super Heavy, lung de 70 de metri.

Anul trecut, NASA a desemnat rachetele Starship în cadrul misiunii de a duce un astronaut pe Lună, în 2025. Misiunea, cu un cost total de trei miliarde de dolari, ar putea fi întârziată din cauza testelor de zbor.

Potrivit lui Mark Kirasich, înalt oficial al NASA care supraveghează dezvoltarea programului Artemis de trimitere a omului pe Lună, este vorba despre ”patru zboruri majore pentru Starship, iar primul va fi la începutul lunii decembrie”. Totuși, termenul-limită ar putea fi amânat din cauza testelor la sol și a reviziilor. Compania lui Elon Musk încă nu a obținut licența pentru această misiune din partea Administrației Federale a Aviației. 

Starship ar urma să devină racheta-fanion a SpaceX, care în prezent se bazează pe reutilizabilele Falcon 9, cu care a dus pe orbită sateliți și turiști și a trimis astronauți pe Stația Spațială Internațională.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday