Aproximativ două mii de oameni s-au adunat astăzi la cimitirul unde se află Mahsa Amini, pentru a marca 40 de zile de la moartea tinerei de 22 de ani.

Conform martorilor, poliția a intervenit violent, arestând 10 persoane. “Poliția a tras focuri de armă spre cei care s-au adunat la cimitir pentru ceremonia de comemorare a Mahsei”, a declarat un martor pentru Reuters. Informația cu privire la focurile de armă a fost transmisă și de mai multe ONG-uri, însă detaliile în acest sens sunt neclare și nu este clar dacă au fost trase gloanțe de cauciuc. Manifestanții au strigat “Libertate, libertate”, “Moarte dictatorului” sau “Femeie, viață, libertate”.

BBC scrie că poliția pregătise încă din această dimineață efective numeroase în mai multe părți din provincia Kurdistan. De asemenea, autoritățile ar fi avertizat familia tinerei să nu organizeze nicio ceremonie la împlinirea celor 40 de zile de la moartea ei. Oficialii regiunii au închis toate școlile și universitățile din zonă sub pretextul unui val de gripă. De asemenea, au blocat toate intrările în orașul natal al Mahsei Amini.

Manifestațiile au început pe 16 septembrie, la trei zile de la moartea fetei de 22 de ani care a intrat în comă și a murit după ce a fost bătută de Poliția Moralității din cauză că nu a purtat corect vălul islamic. Autoritățile au susținut constant că motivul decesului Mahsei a fost un infarct.

Printre primii protestatari s-au numărat femeile care au cerut mai multe drepturi, însă ulterior oamenii au început să își manifeste nemulțumirile și față de alte probleme, precum cele economice, iar la proteste s-au alăturat inclusiv studenții. Au devenit astfel cele mai grave manifestații de la revoluția din 1979. Iran Human Rights a estimat că cel puțin 141 de persoane, între care 29 de copii, au fost ucise de poliție de la începutul protestului. Statul a descris manifestațiile drept revolte provocate de inamicii străini, precum SUA sau Israel.

Surse: Reuters, BBC, The Guardian.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday