Schimbările climatice produc fenomene meteorologice extreme și legate de climă, care, la rândul lor, duc la pierderi economice. Astfel de evenimente, inclusiv valuri de caniculă, inundații și furtuni, au provocat pierderi economice de peste 145 de miliarde de euro în UE în ultimul deceniu, potrivit Eurostat, care a preluat estimările Agenției Europene de Mediu.

În 2020, pierderile economice legate de climă s-au situat la nivelul blocului la 27 de euro per locuitor. Statul membru cu cea mai mare pierdere pe cap de locuitor (de aproape trei ori mai mare decât media UE) a fost Grecia (91 euro pe cap de locuitor), urmată de Franța (62 euro) și Irlanda (42 euro). Cele mai mici pierderi pe locuitor s-au înregistrat în Bulgaria (0,7 euro pe locuitor), Slovenia și Slovacia (ambele 4 euro). În România, fiecare locuitor pierde 19 euro anual din cauza schimbărilor climatice, potrivit Eurostat.

În 2020, pierderile economice totale legate de climă au fost de 12 miliarde de euro. Cea mai mare pierdere a fost înregistrată în 2017, de 27,9 miliarde de euro, mai mult decât dublu față de 2020, ca urmare a valurilor de căldură înregistrate în Europa, care au uscat pământul și au provocat incendii devastatoare. Cea mai mică pierdere totală a fost observată în 2012, de 3,7 miliarde de euro.

Media pe 30 de ani a pierderilor economice legate de climă arată o tendință clară de creștere, înregistrând valori anuale de +2% comparativ cu anul precedent, pe tot parcursul ultimului deceniu.

Sursă: Eurostat

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday