Dascălu Florea este acuzat de luare de mită, trafic de influență, în formă continuată și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire)” arată DNA în comunicat. 

Conform procurorilor, ”pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante”.

Comunicatul DNA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday