Realizată de o coaliție de ONG-uri care monitorizează tăierea pădurilor la nivel mondial, cercetarea arată că întreprinderile agricole și forestiere au beneficiat de o finanțare în creștere, care a urcat la 47 de miliarde de dolari în 2021.

Analiza vine înaintea următoarei runde de discuții, din noiembrie, referitoare la schimbările climatice. De la semnarea Acordului de la Paris, în 2015, și până acum băncile au injectat 267 de miliarde de dolari în firmele din sectoarele care utilizează sub o formă sau alta lemnul și reprezintă un risc pentru păduri.

„Instituțiile financiare ale lumii își măresc de fapt împrumuturile către industriile care conduc umanitatea pe marginea prăpastiei”, a declarat Tom Picken, directorul Forest and Finance de la Rainforest Action Network, într-un comunicat. “Această ultimă evaluare arată ignoranța marilor bănci și a investitorilor instituționali față de urgența momentului”, mai arată el.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday