Lipsa muncitorilor calificați, provocată de îmbătrânirea populației, s-a agravat și mai tare în pandemie, când angajatorii germani n-au mai putut conta pe lucrători sezonieri din alte țări. Potrivit unui sondaj în rândul companiilor, 50% au transmis că își reduc producția din lipsă de personal, iar această decizie le costă 85 de miliarde de dolari pe an. Stefan Sauer, expert pe piața muncii la ifo Institute, spune că pe termen lungprobabil această problemă se va agrava“.

Inflația-record de aproape 11% nu face decât să înrăutățească problemele. O creștere a costului orar cu forța de muncă ar fi un avantaj pentru muncitori, însă nu și pentru competitivitatea angajatorilor și, în cele din urmă, pentru economia germană.

Airbus și-a redus obiectivele de producție la uzina din Hamburg, în timp ce BMW și Continental își trimit lucrătorii la cursuri de recalificare. Alți producători germani, mai ales cei din domeniul chimic și al ceramicii (unde consumul de energie este mare) au fost nevoiți să-și închidă din fabrici.

Conform unor studii ale ratei imigrației, este de așteptat ca forța de muncă a Germaniei să scadă cu trei milioane de persoane până în 2035 și cu nouă milioane până în 2050.  Administrația cancelarului Olaf Scholz încearcă să modifice legislația privind imigrația pentru a atrage mai mulți lucrători din afara Uniunii Europene.

Analiza integrală la Bloomberg

Foto: Klaus Oskar Bromberg | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday