Campania va avea loc în perioada 24 octombrie – 11 noiembrie. Sunt vizate 417 locuri de rezervişti militari rămase neocupate, pe funcţii de ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, în Bucureşti şi alte 19 judeţe (Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Vaslui și Vrancea).

Cei interesaţi vor trebui să îndeplinească o serie de criterii: 

  • să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani (în cazul rezerviştilor gradaţi, 18-50);
  • să cunoască limba română, scris și vorbit;
  • să fie apţi din punct de vedere psihic, fizic şi medical (demonstrate prin probe aferente fiecărui criteriu);
  • să nu fi fost condamnaţi penal (cu excepţia reabilitării);
  • să nu aparțină unor culte, asociații religioase sau grupări religioase care afectează desfăşurarea profesiei militare;
  • să nu facă parte din organizații interzise de legislația română.

Ministerul precizează că cei fără pregătire militară vor fi îndrumaţi către funcţiile care li se potrivesc din punct de vedere al studiilor absolvite şi al aptitudinilor derivate din acestea.

Documentele necesare pentru înscriere sunt:

  • cererea de înscriere;
  • actul de identitate, în original şi în copie;
  • certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
  • acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
  • permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
  • livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Surse: MApN, RecrutareMApN

Foto: George Calin | Inqam

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday