Potrivit relatărilor din presa occidentală, un protest deosebit de rar a avut loc joi în capitala Chinei, Beijing, împotriva liderului Xi Jinping, a măsurilor drastice anti-Covid şi a guvernării sale autoritare, cu doar câteva zile înaintea congresului Partidului Comunist, prin care Jinping urmează să-și asigure cel de-al treilea mandat.

Pe reţelele de socializare au apărut mai multe fotografii şi clipuri cu bannere agăţate de un pod al unei artere majore de circulaţie din nord-vestul Beijingului, pe care se regaseau mesaje precum: “Spune NU testelor Covid, spune DA mâncării. Spune NU carantinei, DA libertăţii. NU minciunilor, DA demnităţii. NU revoluţiei culturale, DA reformei. Nu fi sclav, fii cetăţean” sau “Intră în grevă, înlătură dictatorul şi trădătorul naţional Xi Jinping”.

Protestul a fost înăbuşit rapid de către autorităţi, care au înăsprit controalele la intrarea în oraş, au interzis accesul turiștilor în zonă, rezidenţilor să plece şi au impus chiar şi carantina forţată anumitor persoane. 

Pe reţelele de socializare toate discuţiile care susţineau protestul au fost cenzurate, iar autoritățile au blocat utilizarea rețelelor private virtuale care reuşesc să treacă de sistemele de securitate ale Chinei, pentru a restricționa accesul la internet dincolo de controlul Partidului Comunist.

Surse: CNN, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday