Atacurile cu rachete de croazieră și drone asupra infrastructurii civile ucrainene s-au redus simțitor miercuri, față de primele două zile ale campaniei aeriene declanșate după explozia Podului Crimeei, dar au declanșat un răspuns semnificativ al țărilor NATO. După summitul de la Bruxelles, aliații Ucrainei au anunțat suplimentarea semnificativă a livrărilor de sisteme antiaeriene avansate pentru Kiev. În adresarea sa de la miezul nopții, președintele Zelenski a anunțat că, numai ieri, aviația ucraineană a doborât patru elicoptere rusești și zece drone de producție iraniană.

Joi dimineața, apărarea antiaeriană s-a activat în Kiev, iar apoi a fost raportat un atac rusesc cu drone. Sursele ruse susțin că au fost folosite de această dată drone Geran-2, de fabricație rusească, iar nu drone iraniene. Despre acest tip de armament se știu destul de puține lucruri, pentru că au apărut pentru prima dată în urmă cu o lună. Nu este clar câte și-au atins țintele.

Între timp, ucrainenii au prezentat interviuri cu prizonieri ruși, oameni proaspăt mobiliazați care povestesc că la trei zile de la încorporare au fost trimiși pe frontul de la Svatove, una dintre cele mai fierbinți zone ale războiului. Au fost echipați doar cu o pușcă, iar apoi au rămas în tranșee timp de trei zile fără apă sau mâncare, fără comandă sau instrucțiuni clare. Au dat peste un punct de control ucrainean și s-au predat.

Pe Frontul de Est, forțele ucrainene au continuat să desfășoare atacuri de poziționare la est de râul Oskil în direcția Kreminna și Svatove. Par a pregăti o ofensivă pe sectorul de nord al frontului, liniile defensive ruse din partea de sud (Kremina-Lisiceansk) fiind întărită de ruși cu mercenari Wagner, aduși din Donețk. Totuși, ISW arată că, în ciuda contraatacurilor din zona Kreminna din ultimele zile, apărarea rusă din acest sector are probleme de aprovizionare, rutele fiind bombardate de ucraineni. Manevrele rușilor pe Frontul de Est par menite a câștiga timp pentru aducerea întăririlor, în așteptarea reluării ofensive ucrainene în direcția Luhansk.

Pe Frontul de Sud, sursele ruse spun că trupele ucrainene continuă operațiunile contraofensive în nord-vestul și vestul regiunii Herson, iar oficialii ucraineni au confirmat eliberarea a cinci localități.

Surse alternative: ISW, Ukrinform

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday