Serviciul Federal de Securitate, împreună cu Comitetul de Investigații, au stabilit că organizatorul atacului terorist de pe Podul Crimeei a fost Direcția Principală de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării, șeful acestei instituții Kyrylo Budanov, angajați și agenți. În prezent, cinci cetățeni ai Rusiei, trei cetățeni ai Ucrainei și Armeniei, care au participat la pregătirea crimei, au fost reținuți în cadrul dosarului penal”, precizează FSB.

FSB mai susține că explozibilii care au cauzat prăbușirea unei secțiuni a podului au venit din Odesa, prin Bulgaria, Georgia și Armenia. Agenția Tass raportează că încărcătura a fost trimisă către o firmă-fantomă din Crimeea.

Conform unei analize detaliate a FSB, citată de agenția Tass, dispozitivul explozibil a fost camuflat în role de polietilenă pentru construcții, pe 22 de paleți și cu o greutate totală de 22 de mii de tone. Încărcătura a fost trimisă la începutul lunii august din portul maritim Odesa către orașul Ruse, din Bulgaria. Ulterior, pe 4 octombrie, a trecut granița ruso-georgiană, într-un camion înmatriculat în Georgia, iar pe 6 octombrie a fost livrată și descărcată la un depozit din Armavir, regiunea Krasnodar. În aceeași zi, încărcătura a fost mutată în alt camion, de către un cetățean rus, care apoi a plecat în Simferopol, capitala Crimeei.

Explozia de pe Podul Kerci a avut loc sâmbătă dimineața (8 octombrie), în jurul orei 06:03.

Surse: The Guardian, Tass

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday