Administrația Fondului pentru Mediu anunță amânarea lansării programului pentru perioada 11 noiembrie 2022, ora 10 – 30 decembrie 2022, ora 14. Programul se adresează cetăţenilor care doresc să caseze maşini, dar nu neapărat să şi achiziţioneze una nouă. Cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de trei mii de lei.

Programul, care dispune de un buget de 50 de milioane de lei, trebuia să demareze inițial în septembrie, însă fusese amânat pentru octombrie. Acum, AFM a anunțat o nouă întârziere.

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor putea depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Crearea conturilor de utilizator în aplicația informatică de către solicitanții unități administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București se va putea realiza începând cu data de 07 noiembrie 2022.

Conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, Programului Eficiență energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic și a Programului Rabla Plus rămân valabile și pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, se arată în comunicatul AFM.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday