Conform mai multor publicații germane, Ministerul de Interne a transmis că “examinează posibilitatea unei schimbări rapide a președintelui” Oficiului Federal pentru Securitatea Informației. Arne Schonbohm ar fi avut contacte cu diferiți indivizi implicați în activitățile Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.

Instituțiile de presă germane scriu că presupusele interacțiuni ale lui Schönbohm cu agenții ruși ar fi fost stabilite prin intermediul Consiliul de Securitate Cibernetică din Germania. Schonbohm este unul dintre fondatorii instituției, care are printre membrii săi și o companie germană subsidiară a unei firme rusești, fondată și condusă de un fost angajat al KGB, fosta agenție rusă de spionaj din epoca sovietică.

Deutsche Welle scrie că autoritățile germane preferă însă să-i atribuie lui Schonbohm o altă funcție în cadrul Oficiului Federal pentru Securitatea Informației, evitând să-l îndepărteze definitiv din cauza prevederilor legii serviciului public, care limitează concedierea funcționarilor publici.

Konstantin von Notz, șeful comisiei parlamentare de supraveghere a agențiilor de informații din Germania, a declarat că “aceste acuzații trebuie investigate în mod serios”.

Surse alternative: Reuters, Deutsche Welle

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday