Emisia postului de știri controlat de stat a fost piratată, timp de câteva secunde, în timpul buletinului de știri de la ora locală 18. Pe ecran a apărut o imagine cu o mască, urmată de una cu chipul liderului Ali Khamenei în flăcări, cu o ţintă în frunte.
Sub fotografia acestuia, au fost afișate fotografiile a trei tinere ucise în timpul protestelor și al lui Mahsa Amini, tânăra bătută până la moarte de poliția moralității. De asemenea, au fost postate mesajele: “alătură-te nouă și ridică-te”, “sângele tinerilor noştri ţi se scurge pe gheare”.
Tot sâmbătă, președintele Ebrahim Raisi a fost huiduit de către studente, în timpul unei vizite la o universitate din capitala Teheran. Acestea i-au strigat “Dispari!”.
Acțiunile împotriva ayatollahului sunt rare, întrucât acesta este liderul de fapt al statului. Însă după moartea lui Masha Amini, la mijlocul lunii septembrie, un val de proteste a izbucnit în toată țara. Grupuri de activişti pentru drepturile omului spun că până acum, peste 150 de persoane au fost ucise.
Sursa: BBC