Emisia postului de știri controlat de stat a fost piratată, timp de câteva secunde, în timpul buletinului de știri de la ora locală 18. Pe ecran a apărut o imagine cu o mască, urmată de una cu chipul liderului Ali Khamenei în flăcări, cu o ţintă în frunte.

Sub fotografia acestuia, au fost afișate fotografiile a trei tinere ucise în timpul protestelor și al lui Mahsa Amini, tânăra bătută până la moarte de poliția moralității. De asemenea, au fost postate mesajele: “alătură-te nouă și ridică-te”, “sângele tinerilor noştri ţi se scurge pe gheare”

Tot sâmbătă, președintele Ebrahim Raisi a fost huiduit de către studente, în timpul unei vizite la o universitate din capitala Teheran. Acestea i-au strigat “Dispari!”.

Acțiunile împotriva ayatollahului sunt rare, întrucât acesta este liderul de fapt al statului. Însă după moartea lui Masha Amini, la mijlocul lunii septembrie, un val de proteste a izbucnit în toată țara. Grupuri de activişti pentru drepturile omului spun că până acum, peste 150 de persoane au fost ucise.

Sursa: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday