Universitatea din București, despre acuzațiile de plagiat aduse ministrului Educației: “Este necesară o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni și de îndată, din partea instituțiilor abilitate”.

Universitatea din București a transmis un comunicat de presă în care scrie că în privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc ministrului Sorin Cîmpeanu, considerăm necesară o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni de orice natură, analiză care să fie realizată de îndată de către instituțiile abilitate din cadrul universității implicate și de instituțiile responsabile ale statului.

Totodată, instituția de învățământ superior condamnă orice fel de acțiune care încalcă etica și integritatea academică. În aceste vremuri tot mai tulburi, educația are nevoie de valori puternice și de un etos care să ghideze noile generații în formarea lor ca buni cetățeni, profesioniști desăvârșiți și implicați în societate, se mai arată în comunicatul Unibuc.

Jurnalista de investigații Emilia Șercan a arătat, într-un articol publicat pe PressOne, că ministrul Sorin Cîmpeanu a plagiat în 2006 un curs universitar, pe vremea când era profesor al Universității de Agronomie din București. Potrivit jurnalistei, el și-ar fi însușit 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura a doi dintre colegii săi.

Sursa: Comunicatul Unibuc

Folosim cookies