Într-un discurs preînregistrat, difuzat în această dimineață, președintele Federației Ruse a anunțat că va susține propunerea Ministerului Apărării pentru mobilizarea parțială a populației și integrarea milițiilor separatiste în Armata Rusă.

El s-a referit din nou la invadarea Ucrainei ca la un război împotriva Rusiei dus de Occident, care i-ar fi instigat pe ucraineni împotriva rușilor, și pretinde că “Vestul vrea să distrugă Rusia”. Susține că rușii din Donețk, Luhansk, Zaporijie, Herson au în acest moment nevoie de referendumurile de alipire la Rusia, pentru “că sunt torturați”, iar ucrainenii ar fi de fapt cei care atacă zonele civile.

“Subliniez că este vorba de o mobilizare parțială. Doar cei care sunt în rezervă vor fi înrolați”, a precizat Putin, arătând că deja a semnat decretul în acest sens, iar mobilizarea începe de astăzi.

“Auzim mereu amenințări la adresa poporului nostru, iar politicieni iresponsabili vorbesc despre a asigura arme cu rază lungă Ucrainei pentru a lovi Rusia. Acest lucru deja se întâmplă, cum vedem în Belgorod. Folosesc drone pentru a ataca zonele de graniță. Washington și Bruxelles vor să mute acțiunea militară pe teritoriul rus. Este amenințată cultura, politica, suveranitatea. Vorbim de un șantaj nuclear. Centrala Zaporijie a fost țintită. NATO a spus că este posibil să folosească arme nucleare împotriva Rusiei, nu permitem asemenea tratamente. Noi avem diverse arme de distrugere și componente mult mai moderne decât ale NATO. Vom folosi toate mijloacele de care dispunem. Și nu blufez. Cetățenii ruși să fie siguri că integritatea teritorială, independența noastră vor fi asigurate, ne vom apăra prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. Vor să ne șantajeze cu armele nucleare. În istoria noastră, poporul nostru a avut destinul de a se apăra de cei care ne-au atacat patria mamă”.

Context. Deși Rusia încă nu a declarat formal război Ucrainei, potrivit legislației proprii, țara trebuie să se afle într-o stare formală de război pentru ca mobilizarea să fie declarată. Anexarea zonelor ocupate ar permite Kremlinului să pretindă că Rusia este atacată de forțele ucrainene, chiar dacă acestea luptă pentru eliberarea propriului teritoriu. 

În urmă cu o lună, Vladimir Putin a semnat un decret de creștere a forțelor armate ale Rusiei cu 137 de mii, de la 1,1 milioane militari activi, dar a evitat să declare până acum o mobilizare, în ciuda înfrângerilor suferite de Armata Rusiei.

Moscova și-a intensificat eforturile de a recruta noi soldați, prin ceea ce unii experți au numit o “mobilizare sub acoperire”. Regiunile din Rusia au început să formeze batalioane de voluntari, oferind contracte avantajoase pe termen scurt bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Potrivit informațiilor occidentale, grupuri militare private, inclusiv grupul Wagner, au fost folosite pentru a consolida forțele din prima linie ale Rusiei în timp ce Kremlinul se confrunta cu o lipsă acută de soldați.

Deși ISW arată că o mobilizare nu ajută pe termen scurt forțele ruse din Ucraina, avantajele mobilizării sunt și de natură economică. Economia de război presupune, printre altele, reorganizarea industriei, valorificarea resurselor naturale, a transporturilor și comunicațiilor în serviciul forțelor armate.

Din punct de vedere militar, unul dintre efectele imediate ale unei mobilizări formale se aplică asupra rezervei naționale de recrutați. Suplimentar, în forțele armate ar putea fi înrolați specialiști, cum ar fi medici, rezerviști cu vârste cuprinse între 27 și 60 de ani. 

Pentru bărbații din grupa de vârsta 18-27 serviciul militar este obligatoriu în Rusia. Femeile și cetățenii străini (18-30 ani) pot servi în armată ca voluntari. În 2022, a fost instituită posibilitatea înscrierii în școlile militare de la vârsta de 16 ani.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday