Până duminică la ora 12, în vestul, nordul, centrul țării și la munte temporar va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.  

În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, precum și în sudul Banatului se vor acumula cantități de apă ce vor ajunge și la 70 l/mp. În regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade în care pe alocuri instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii.

“Vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind deosebit de rece în vest, nord și centru. În regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade în care pe alocuri instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii”, mai precizează ANM.

În paralel, duminică până la ora 20, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, estul, centrul teritoriului și la munte vor fi viteze în general de 55-75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80-100 km/h.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday