Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil de astăzi de la ora 14:00 și până mâine la ora 21:00. Acesta se va manifesta în vestul, centrul și nord-vestul țării, precum și în zonele de munte unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp.

De asemenea, a fost emis un Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta și prin ploi abundente, valabil de azi de la ora 17:00 și până mâine la ora 12:00. Zonele vizate sunt Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și nordul Carpaților Orientali. Potrivit meteorologilor vor fi perioade cu averse torențiale, vijelii puternice, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 40-60 l/mp și izolat 70 l/mp.

A mai fost emis și un Cod Galben de intensificări ale vântului, valabil din această dimineață de la ora 1o:oo și până mâine la ora 22:00. Conform meteorologilor, vântul va avea intensificări susținute la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăși 80-100 km/h și temporar în sudul și estul Transilvaniei cu viteze în general de 55-65 km/h.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday