Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a prezentat într-un discurs principalele măsuri pe care Comisia Europeană le propune pentru a stabiliza piețele europene de energie, în contextul creșterii prețurilor. Măsurile vizează pe de o parte reducerea costului energiei electrice, iar pe de altă parte redistribuirea surplusului obținut în sectorul energetic.

Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producția energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra prețului, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf selectate. Statele membre vor trebui să identifice 10 % din totalul de ore care au cel mai mare preț preconizat și să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf, a transmis ulterior Comisia Europeană într-un comunicat.

Organul executiv al UE propune, de asemenea, ca până pe 31 martie 2023 cererea globală de energie electrică să se reducă cu cel puțin 10% la nivelul fiecărui stat membru. Conform Comisiei Europene, reducerea cererii în perioadele de vârf ar duce la o reducere a consumului de gaze cu 1,2 miliarde de metri cubi în timpul iernii”.

Propune, totodată, stabilirea plafonului temporar pentru producătorii de energie electrică utilizatori de tehnologii care necesită costuri mai mici (precum cele regenerabile, energia nucleară sau lignitul) la 180 euro/MWh. 

“Veniturile care depășesc plafonul vor fi colectate de guvernele statelor membre și utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie să își reducă facturile“, mai scrie Comisia Europeană.

Sursa: Comunicatul Comisiei Europene

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday