The Guardian a consultat un draft al proiectului care urmează să fie prezentat în această săptămână de către Comisia Europeană. În forma actualizată, în document nu se mai regăsește propunerea de a plafona prețul plătit pentru gazele din Rusia. Această inițiativă a fost adusă în discuție săptămâna trecută de către Ursula von der Leyen, însă s-a lovit de refuzul unor state membre UE.
Jurnaliștii britanici scriu că, cel mai probabil, executivul european urmează să propună o impozitare a profitului ”în exces” realizat de companiile din sectorul energetic care operează pe teritoriul Uniunii, cu un plafon de profit separat pentru firmele care produc energie electrică din alte surse decât gaze sau cărbune.
Președintele Comisiei Europene va susține miercuri discursul anual despre starea Uniunii, în cadrul căruia este de așteptat să vină cu forma actualizată a planului de atenuare a crizei energetice.
Ungaria, Slovacia și Austria, mari importatori de gaze rusești, s-au declarat împotriva plafonării prețului pentru această resursă. Au argumentat că în aceste condiții, Rusia ar putea să oprească toate fluxurile către Uniunea Europeană, o amenințare lansată deja în spațiul public de către Vladimir Putin. Inițiativa a fost criticată și de guvernul olandez și de cel danez.
În mare parte, cele 27 de state membre susțin limitarea prețului pentru energia electrică produsă cu emisii scăzute de dioxid de carbon, mai arată The Guardian, astfel că această idee ar putea să treacă de votul Consiliului.
În schimb, companiile petroliere și de gaze vor trebui să plătească o ”contribuție de solidaritate”, un impozit ce va fi direcționat de guverne pentru susținerea consumatorilor vulnerabili. Din calculele Comisiei, aceste grupuri ar urma să obțină profituri de cinci ori mai mari în 2022 față de media ultimilor ani.
Sursa: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.