O capsulă a companiei Blue Origin, care transporta diverse echipamente la marginea spațiului într-o misiune finanțată parțial de NASA, a întâmpinat o defecțiune în apropierea secțiunii motorului rachetei New Shepard, la scurt timp după decolarea din Texas, declanșând un sistem automat de ejecție care a permis capsulei să se parașuteze înapoi pe Pământ.

Aceasta a fost o misiune cu sarcină utilă, fără astronauți la bord. Sistemul de evacuare a capsulei a funcționat așa cum a fost proiectat”, a scris compania pe Twitter .

Un flux live din timpul lansării a arătat cum capsula, care nu avea echipaj la bord la momentul respectiv, s-a desprins neașteptat de rachetă în timp ce se apropia de Max Q (momentul în care vehiculul este zdruncinat cel mai mult de atmosferă în timpul zborului), după care s-a parașutat înapoi pe Pământ. Incidentul a avut loc la un minut după decolare, la aproximativ 8 km deasupra solului.

Misiunea, denumită NS-23, ar fi trebuit să transporte, printre altele, și echipamente de cercetare ale NASA. După lansare, capsula ar fi trebuit să plutească în microgravitație timp de câteva minute la aproximativ 100 de kilometri deasupra Pământului.

Imediat după desprinderea capsulei, compania privată de transport spațial, fondată de miliardarul Jeff Bezos, a postat pe Twitter că “răspunde la o problemă în această dimineață la locația noastră Launch Site One din West Texas. Noi informații for fi disponibile disponibile în curând”.

Zborul de luni a fost cel de-al 23-lea al Blue Origin și al patrulea până acum în acest an. Șase dintre ultimele opt misiuni care datează din iulie 2021 au transportat pasageri, inclusiv pe Bezos. Două dintre cele mai recente opt zboruri, inclusiv cel de luni, au transportat marfă doar folosind o capsulă rezervată special creată în acest scop. Nava spațială New Shepard va fi supusă unei investigații oficiale asupra cauzei accidentului, care va fi supravegheată de Administrația Federală a Aviației.

Surse: CNN, CBS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday