Spre deosebire de ofensiva de pe Frontul de Sud, Armata Ucraineană pare a le permite (sau chiar recomanda) soldaților săi de pe Frontul de Est să filmeze acțiuni și lupte ce permit atât localizarea, dar și tactica de atac a acestora. În mod evident, ucrainenii încearcă (iar raportările bloggerilor ruși arată că într-o anumită măsură chiar reușesc) să semene panică, retragere și chiar dezertare în rândul soldaților ruși.

Astfel de acțiuni, executate cu blindate ușoare sau camionete pe care au fost instalate militraliere, au permis ucrainenilor să înainteze rapid și adânc în teritoriul ocupat anterior de ruși, avansând, potrivit surselor ruse, până la 10 kilometri de Kupiansk (punctul nodal ce permite aprovizionarea rutieră și feroviară între regiunea Belgorod din Rusia și Izium). De asemenea, sunt raportări care arată că Armata Ucraineană a înaintat și spre Izium, în același mod. Nu este clar dacă aceste pătrunderi vor putea fi consolidate pe flancuri pentru a putea fi menținute. Ele au pus însă în evidență atât apărarea slab organizată a rușilor cât și dotarea precară, dar și faptul că Armata Rusă a desfășurat pe Frontul de Est recruți slab instruiți.

Aleksei Arestovici, analist militar consilier al Președinției Ucrainene, arată că Izium nu este acum doar tăiat de liniile de aprovizionare dinspre nord, dar este și presat dinspre sud de o ofensivă secundară a forțelor ucrainene, iar lângă Izium există un centru rusesc de comandă la nivel de corp de armată, care acum este în pericol de încercuire.

Deși în rândurile analiștilor militari ruși există o aprinsă dezbatere dacă ofensiva de pe Frontul de Sud (Herson) a fost doar o diversiune menită să acopere ofensiva din Est, ISW arată că eliberarea sudului reprezintă un obiectiv mult prea important pentru a considera această ofensivă o diversiune.

Armata Ucraineană continuă să progreseze și în Herson, și chiar analiștii militari ruși (Igor Girkin, fost comandant al trupelor din Donbas în 2014) cred că după loviturile puternice din est Armata Rusă trebuie să se aștepte acum la o forțare pe Frontul de Sud.

Ieri, ucrainenii au continuat să bombardeze tentativele rușilor de a construi poduri de pontoane sau traversările cu feribotul peste Nipru, dar au avansat (limitat) și în direcția orașului Herson din direcția NV. Deși există informații și speculații privind înaintarea ucraineană și din alte direcții pe Frontul de Sud, acestea nu au putut fi confirmate.

Anterior au fost raportate lungi coloane și trenuri cu blindate care se mișcă dinspre Crimeea și dinspre Mariupol spre Herson. Locuitorii din Novooleksiivka (chiar la nord de granița dintre Crimeea și regiunea Herson) au raportat explozii în apropierea unui nod feroviar imediat după sosirea unui tren rusesc din Crimeea. Activitatea de sabotaj a partizanilor (sau a forțelor speciale) este puternică în zonă și coordonată cu armata și artileria ucraineană.

Surse ucrainene și ruse au raportat ieri mișcări de trupe la nord-vest de orașul Herson, lângă capul de pod ucrainean peste râul Inhuleț, iar bloggerii militari ruși (a căror comunicare pare a se fi desprins de cea a Ministerului Apărării din Rusia) au raportat că ucrainenii au spart linia de apărare respectivă a Armatei Ruse. Totuși, este clar că rușii încearcă și ei contraatacuri pe Frontul de Sud, dar totul depinde de capacitatea de reaprovizionare peste râul Nipru.

Surse alternative: ISW, Ukrinform

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday