Un raport Reuters arată ca mai mulți sateliți au detectat între 5 și 29 august o scurgere masivă de metan la o platformă offshore aparținând companiei mexicane Pemex. Scurgerile nu au fost permanente ci doar în șase zile din intervalul respectiv, dar au acumulat 44 de mii de tone de metan eliberate în atmosferă, echivalentul a 3,7 milioane de tone de CO2.
Nu este primul incident de acest fel, o altă scurgere masivă fiind înregistrată în decembrie anul trecut, în același perimetru din Golful Mexic, care este și cel mai prolific, ca volum de producție.
Metanul, componenta principală a gazelor naturale, este considerat un factor mult mai puternic al încălzirii globale pe termen scurt decât dioxidul de carbon, deoarece captează mai multă căldură în atmosferă.
Autoritățile mexicane au încercat o majorare a producției de gaze naturale, dar experții avertizează că acest impuls provoacă un dezastru de mediu, având în vedere infrastructura îmbătrânită a companiei și investițiile insuficiente.
Gazele naturale care iese la suprafață de regulă ca produs secundar al exploatărilor de petrol, dacă nu este în cantitate suficientă pentru a fi exploatat comercial este în mod obișnuit ars, pentru a reduce impactul nociv asupra mediului. Dar experții cred că eliberarea directă de metan la această scară este neobișnuită și catastrofală pentru mediu. Eliberarea gazelor naturale direct în atmosferă sau evacuarea aerului este ilegală în conformitate cu legea mexicană.
Sursa: Reuters
Photo: Shane Adams | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.