Ministerul rus al Apărării a pretins că două comandouri ucrainene, cu 60 de soldați fiecare, ar fi traversat lacul de acumulare Nova Kakhovka, la 3 km est de CN Zaporijie (CNZ), ieri dimineață, înainte de sosirea inspectorilor AIEA. Comandourile ar fi fost distruse de forțele ruse înainte de a captura centrala, mai susțin rușii, fără a prezenta nicio dovadă a acestui atac. ISW arată că “este foarte puțin probabil ca un grup mic de forțe ucrainene să fi lansat un atac fără suport pentru a recuceri CNZ. Autoritățile ruse își vor intensifica probabil eforturile de a prezenta forțele ucrainene drept un pericol pentru observatorii internaționali ai AIEA”.

Acest lucru ar putea justifica prezența trupelor și a tehnicii de luptă ruse în interiorul centralei, mai ales că filmările făcute de presa rusă la vizita inspectorilor AIEA deja confirmă filmările anterioare (cu un telefon ascuns) care arătau prezența unor camioane rusești în camera turbinelor, adiacentă unuia dintre reactoarele nucleare.

Pe de altă parte, autoritățile ucrainene s-au arătat surprinse de faptul că echipa AIEA a petrecut doar două ore în centrala nucleară, lăsând totuși în urmă cinci dintre inspectori, care ar urma să facă o inspecție de două zile.

Frontul de Sud.

Profesorul Michael Clarke, unul dintre cei mai reputați analiști militari britanici, a explicat la Sky News că, din dispunerea trupelor din regiunea Herson, pare că ucrainenii ar dori să cucerească orașul Herson fără să-l bombardeze, încercuindu-i pe ruși pentru a-i forța să se retragă peste Nipru.

Contraofensiva ucraineană a continuat și ieri, ambele părți susținând că au provocat pierderi foarte mari adversarului. Oficialii militari ucraineni mențin tăcerea operațională cu privire la progresul acțiunii, dar spun că țintesc posturile de comandă, pozițiile și depozitele de muniții ale Rusiei.

ISW arată că sunt confirmate lovituri constante asupra podurilor de peste Nipru, rușii încercând să repare sau să improvizeze poduri de pontoane sau barje pentru aprovizionarea trupelor din dreapta râului. Imagini geolocalizate arătă, de asemenea, distrugerea unei baze militare rusești din orașul Herson, probabil distrusă pe 29 august. Sursele ruse susțin că forțele ucrainene au continuat să atace în cel puțin patru direcții în regiunea Herson, dar aceste afirmații rămân în mare parte neverificabile.

Azi noapte ucrainenii au lovit din nou Melitopol, adânc în spatele liniei frontului, distrugând, cel mai probabil, un depozit de muniții al rușilor.

Frontul din Donbas. Potrivit serviciilor de informații ucrainene, Vladimir Putin a extins de la 31 august la 15 septembrie termenul până la care Armata Rusă ar trebui să cucerească regiunea Donețk, pentru a completa controlul asupra întregului Donbas. În acest sens, noul corp de armată, format în special din recruți, va fi cel mai probabil trimis pe Frontul din Donbas. În ultimele 24 de ore rușii au desfășurat atacuri la sol la NV de Sloviansk, la sud și NE de Bakhmut și la SV de orașul Donețk.

Surse alternative: ISW, Ukrinform

    Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

    Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

    Susține echipa Biziday