Update 19:30. Presa internațională relatează că șeful organului de supraveghere nuclear al ONU (AIEA), Rafael Grossi, a declarat că echipa sa a reușit să adune “o mulțime” de informații în câteva ore în timpul vizitei de joi la centrala nucleară Zaporijia și că a observat “lucrurile cheie”.

Nu este clar câți membri ai echipei care a inspectat centrala vor rămâne pentru a continua cercetările, iar informațiile părților ucrainene și ruse sunt contradictorii. AIEA încă nu a transmis un comunicat oficial.

Potrivit CNN care citează RIA Novosti, o agenție rusă de știri, autoritățile ruse au publicat un videoclip în care unele vehicule ale echipei ONU părăsesc centrala, dar nu este clar dacă toți reprezentanții AIEA au plecat. Interfax, o altă agenție de presă a Rusiei, relatează că între 8 și 12 inspectori nucleari internaționali rămân la centrala nucleară, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, potrivit ucrainenilor de la Energoatom, cinci reprezentanți ai AIEA vor rămâne pe teritoriul uzinei, probabil până pe 3 septembrie.

Update: Reporterii din presa internațională anunță că delegația AIEA a ajuns la centrala Zaporijie din orașul Energodar și sunt însoțiți de un convoi de vehicule militare rusești. Informația a fost confirmată și de operatorul de stat ucrainean Energoatom. Programul delegației a întârziat trei ore, din cauza bombardamentelor care au avut loc pe ruta inspectorilor și pentru care Moscova și Kiev s-au acuzat reciproc.

Un reactor nuclear de la centrală a fost între timp oprit din cauza bombardamentelor care, potrivit unui oficial ucrainean, ar putea face ca vizita să dureze mult mai puțin decât se estima inițial.

Știrea inițială:

Ucraina. Guvernatorul regiunii Zaporijie acuză Rusia că bombardează ruta prestabilită pe care inspectorii AIEA ar trebui să o urmeze astăzi pentru a ajunge la centrala nucleară din orașul Energodar.

Rușii bombardează ruta prestabilită a inspectorilor AIEA, de la orașul Zaporijie la centrala nucleară aflată în orașul Energodar. Echipa ONU nu-și poate continua deplasare din motive de securitate. Ucraina continuă să depună eforturi pentru a organiza tranzitul în siguranță al inspectorilor AIEA la centrala nucleară Zaporijie. Cerem Rusiei să oprească provocările și să acorde echipei de inspectori accesul necondiționat la centrala nucleară ucraineană, a declarat Starukh, guvernatorul regiunii Zaporijie, pe canalul său de Telegram.

În această dimineață, oficialii ucraineni au raportat că orașul Energodar, unde se află centrala nucleară, la 120 km distanță (pe șosea) de orașul Zapoijie, a fost bombardat de către Armata Rusiei. Primarul orașului, Dmytro Orlov, a publicat imagini cu mai multe clădiri distruse. Oficialul a precizat că mai multe persoane au fost ucise și rănite.

Reuters scrie că șeful AIEA, Rafael Grossi, a transmis că echipa sa a luat la cunoștință “activitatea militară sporită în zonă”, dar a precizat că va continua conform planului și va inspecta totuși centrala nucleară.

Misiunea AIEA intenționează să inspecteze centrala Zaporijie, după ce teritoriul său a fost bombardat în mod repetat în ultima lună, Ucraina și Rusia acuzându-se reciproc în acest sens.

Știrea se actualizează

Surse alternative: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday