Imagini cu vehicule BMP-3 și tancuri T-80 și T-90 care se antrenează la Mulino (360 Km, est de Moscova) au apărut pe rețelele de socializare, luând prin surprindere analiștii militari, în condițiile în care Moscova a mobilizat anterior tancuri foarte vechi (T-62), trimise să asigure defensiva pe Frontul de Sud. Vehiculele de la Mulino vor fi (sau au fost deja) trimise în Ucraina cu Al Treilea Corp de Armată, format din voluntari și grupuri de batalion recrutate începând cu luna iunie, în fiecare dintre regiunile ruse.

Nu este foarte clar de ce Rusia nu a folosit cea mai modernă tehnică de asalt de care dispune pentru a echipa militari profesioniști până acum, dar o va trimite pe front cu voluntari care este de presupus că nu au avut timp suficient să se antreneze și să pună în valoare acest armament.

De asemenea, nu este foarte clar unde va fi mobilizat noul corp de armată, care, potrivit serviciilor secrete ucrainene, implică mobilizarea suplimentară a încă 90 de mii de soldați. Imagini din regiunea Rostov (lângă granița cu Donbas) arată trenuri încărcate cu acest tip de echipament, dar alte imagini par a sugera că acestea au ajuns deja în apropiere de Donețk.

Tot serviciile ucrainene de informații susțin că până acum Rusia a trimis în Ucraina 160 de mii de oameni, dintre care peste 46 de mii au fost scoși din luptă, morți sau răniți.

Oricum, ISW consideră că aceste rezerve, care cel mai probabil vor fi împărțite între fronturile din Donabas și Herson, nu vor face o mare diferență.

Image

“Este puțin probabil ca elementele Corpului 3 de Armată să genereze putere de luptă efectivă. Un echipament mai bun nu face neapărat forțele mai eficiente atunci când personalul nu este bine antrenat sau disciplinat, așa cum mulți membri ai unităților de voluntari ale Corpului 3 Armată nu sunt. Experiența militară anterioară nu a fost unul dintre criteriile de încorporare în elementele de voluntari ale Corpului 3 de Armată. Imaginile arată că aceștia sunt de multe ori inapți fizic și bătrâni. De asemenea, analiștii au observat că lipsa subofițerilor cu experiență va afecta eficiența Corpului 3 de Armată”, mai arată ISW.

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Un nou incendiu a izbucnit în apropiere de centrala nucleară Zaporijie, ucrainenii și rușii acuzându-se reciproc de bombardarea centralei. Deși cele reactoare deconectate temporar sunt acum reconectate la rețeaua națională ucraineană, este de presupus că Rusia va încerca să folosească aceste incidente (provocate probabil tot de ea), pentru a conecta cea mai mare cntrală nucleară la propria rețea electrică, prin Crimeea și teritoriile ocupate din sudul Ucrainei.
  • Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei a declarat că a capturat un grup de sabotori ruși, format din 10 persoane, care a încercat o operațiune de asalt în regiunea Herson. ISW consideră că acest tip de acțiune indică o degradare și mai mare a capacităților ofensive rusești, pe Frontul de Sud.
  • Forțele ucrainene au bombardat elemente de comandă și control aeropurtate rusești din vestul regiunii Herson. Au lovit de asemenea și Nova Kakhovka.
  • Forțele ruse au efectuat un atac la sol limitat la nord de orașul Harkov.
  • În Donbas, Armata Rusă a efectuat atacuri limitate la SV de Izium, la NE de Siversk, la NE și la sud de Bakhmut și la vest și SV de orașul Donețk.

Surse alternative: ISW, Ukrinform

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday