Potrivit unui comunicat al FSB, serviciul rus de informații ar fi identificat o ucraineancă ce ar fi venit, împreună cu fiica ei de 12 ani, în iulie, în Rusia, ar fi închiriat un apartament în imobilul în care locuia Daria Dughina și ar fi urmărit-o pe aceasta inclusiv la festivalul la care a fost înainte de explozia mașinii.

FSB dă detalii despre pretinse autoturisme cu care ucraineanca ar fi circulat în Rusia, după atentat plecând în Estonia. Comunicatul spune că de planificarea și executarea atentatului s-ar fi ocupat serviciile secrete ucrainene, dar fără a oferi dovezi în acest sens.

Agenția Tass, citând surse din anchetă, susține că ținta NU a fost Aleksandr Dughin, argumentul fiind că doar fiica acestuia ar fi fost urmărită. Această precizare a venit însă la mai multe ore după ce FSB a emis comunicatul din care reieșea că presupusa agentă ucraineană s-ar fi cazat în același imobil cu Darian Dughina, lucru fără sens dacă ținta ar fi fost tatăl.

Ucraina a negat ferm implicarea în atac.

Sursă alternativă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday