În urma unei întâlniri cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat că au fost înaintate cinci propuneri de îmbunătățire a proiectului Legii Educației în materie de învățământ preuniversitar. Aceste propuneri agreate se vor regăsi în textul proiectului de lege ce va fi înaintat spre adoptare în Guvern.

Principalele măsuri agreate de Ministerul Educației și sindicate:

  • Organizarea concursului de admitere la nivel de colegiu (nu doar la nivelul colegiilor naționale), cu condiția ca acesta să fie organizat imediat după susținerea Evaluării Naționale. Examenul de final de ciclu gimnazial va avea loc mai devreme cu o săptămână, iar concursul de admitere în colegii va fi susținut pe baza programelor școlare, ulterior examenului de evaluare națională, pe baza unor subiecte elaborate “în afara unității de învățământ”.
  • Admiterea în liceu prin repartiție computerizată a elevilor care nu au ocupat un loc în urma concursului de admitere în colegii se va realiza pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, după încheierea concursurilor proprii de admitere în colegii. Aceste prevederi sunt prevăzute a fi aplicate începând cu sesiunea iunie 2024.
  • Examenul de Limba și Literatura Română din cadrul Bacalaureatului va include și subiecte de gramatică. Promovarea examenului național de bacalaureat va fi condiționată de obținerea mediei 6, pe baza notelor obținute la proba de limba și literatura română și la proba A, care cuprinde discipline din trunchiul comun (matematica, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și științe socio-umane). Bacalaureatul în noua formă este prevăzut a fi implementat în 2027, după realizarea noilor planuri-cadru și a noilor programe pentru ciclul liceal, pentru prima generație care studiază pe baza noilor programe începând cu clasa a IX-a, anul școlar 2023-2024.
  • Pe lângă aceste probe scrise, va fi inclusă și o așa-numită proba E, cu caracter  facultativ, însă cu nivel de dificultate ridicat. În baza acestei probe, elevii vor primi o calificare care, potrivit ministrului, îi va ajuta atât la admitere la facultate, cât și pe piața muncii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday