Prețul țițeiului european (BRENT) a scăzut aseară până la 92,7 dolari pe baril, de la aproape 100 de dolari, vineri. Luni dimineața, în tranzacțiile asiatice, prețul a urcat până la 94 de dolari, dar tendința rămâne una de scădere.

Mișcarea autorităților chieneze de scădere neașteptată a dobânzilor anticipează date dezamăgitoare din economie, afectată de politica “Zero Covid” care a dus la impunerea unor carantine în prima parte a anului și la frânarea activității economice. Acest lucru s-a văzut într-o scădere a cantităților de țiței rafinate de cel mai mare importator de petrol al lumii până la nivelul din prima parte a anului 2020, când începea pandemia. Suplimentar sectorul imobiliar este frânat de o prăbușire de 12% a investițiilor în iulie.

Cum președintele Xi Jinping țintește obținerea unui al treilea mandat în această toamnă, China se străduiește să mențină o creștere economică de peste 5%, în a doua jumătate a anului.

Surse alternative: Reuters, FT

Foto: Aizhong Wang | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday