Biroul de presă al Statului Major al Forțelor Navale a transmis, în calitate de organizator al ceremoniei de luni, 15 august, din Portul militar Constanța, că “regretă situația creată pe timpul oficierii serviciului religios“, referindu-se la momentul în care Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, i-a fost tăiat sunetul în momentul în care oficia slujba de Ziua Marinei.

Potrivit martorilor, Teodosie şi-a continuat ritualul pentru aproximativ cinci minute, deși nu mai avea sunet la microfon și nu mai putea fi auzit de mulțime, după care a părăsit portul militar.

Statul Major al Forțelor Navale precizează că “întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecțiune tehnică a circuitului audio. Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată și comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceștia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios și, astfel, au introdus următorul moment din ceremonial“.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale mai anunță că va transmite, “în cel mai scurt timp“, către Arhiepiscopia Tomisului “o informare oficială cu privire la cele întâmplate și exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei“.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday