Șeful Energoatom, Petro Kotin, a declarat pentru Reuters că bombardamentele rusești de săptămâna trecută au distrus trei linii care leagă centrala Zaporojie de rețeaua ucraineană și că Rusia dorește să conecteze instalația la rețeaua sa.

Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc că au bombardat zona centralei nucleare, cea mai mare din Europa, care se află pe teritoriul controlat de Rusia. O parte dintre bombe au explodat în apropierea unităților de depozitare a combustibilului uzat, o zonă care are 174 de containere cu materiale foarte radioactive, a spus Kotin, care a avertizat asupra pericolelor ca acestea să fie lovite.

Acesta este cel mai radioactiv material din toată centrala nucleară. Asta ar (însemna) distribuția acestuia în jurul acestui loc și atunci vom avea ca un nor de radiații. Atunci vremea va decide în care direcție se îndreaptă norul. Riscul este foarte ridicat. Planul lor este să distrugă toate liniile de la centrala nucleară Zaporizhzhia. După aceea, nu va mai fi conectată la sistemul ucrainean de alimentare. Centrala nucleară are șase reactoare și producea 20-21% din necesarul de electricitate al Ucrainei înainte de război”, a adăugat acesta.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday