Autoritățile britanice au confirmat că o întrerupere a software-ului Serviciului Național de Sănătate (NHS 111) a fost produsă de un atac cibernetic, care început joi seara. Atacul a vizat sistemul utilizat pentru transportul pacienților pentru îngrijire, inclusiv expedierea ambulanțelor, programările și eliberarea rețetelor de urgență.

Medicii de familie din Londra au fost avertizați de NHS England că s-ar putea confrunta cu un număr crescut de pacienți redirecționați de NHS 111, din cauza “problemei tehnice semnificative”. Un purtător de cuvânt al NHS England a declarat însă că în prezent există o întrerupere minimă și că autoritățile monitorizează situația.

Serviciul de Ambulanță din Țara Galilor a avertizat că timpul de preluare al apelurilor înregistrate ar putea fi mare în weekend: “Există o întrerupere majoră a unui sistem informatic care este utilizat pentru a trimite pacienții de la NHS 111 Wales către medicii de familie în afara orelor de program. Întreruperea în curs este semnificativă și a fost de mare anvergură, impactând fiecare dintre cele patru națiuni ale Regatul Unit”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Sănătate din Irlanda de Nord a declarat că lucrează pentru a menține întreruperile la minim, iar ca măsură de precauție, pentru a evita riscul pentru alte sisteme și servicii critice, accesul la serviciile companiei din HSC (sistemul de sănătate și asistență socială) a fost dezactivat, în timp ce incidentul este investigat.

Reprezentanții guvernului scoțian au declarat că toate cele patru națiuni colaborează cu Centrul Național de Securitate Cibernetică și furnizorul pentru a înțelege pe deplin impactul potențial al atacului. La nivel național, Ministerul Sănătății coordonează un răspuns de reziliență”.

Expertul în securitate cibernetică Robert Pritchard a declarat pentru BBC că este probabil ca atacul să fi fost un ransomware, prin care autorii criptează datele vitale și cer o răscumpărare în schimbul decriptării, atacuri care vizează în mod obișnuit școlile și spitalele.

Surse: BBC, SkyNews.

Foto: David Ridley | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday