Banca Națională a României a decis astăzi să majoreze pentru a șasea oară în acest an dobânda de referință, cu 075 puncte procentuale, sub estimările analiștilor financiari. Dacă indicatorul a început anul la 1,75%, după ședința de astăzi a ajuns la 5,50%. Pentru acest an, Banca mai are programate două ședințe de politică monetară, una în octombrie, iar cealaltă în noiembrie.

Conform BNR, ”cele mai recente date și analize indică o cvasi-stagnare a activității economice atât în trimestrul II, cât și în trimestrul III al anului curent, sub impactul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate. Evoluția PIB din trimestrul II implică o descreștere considerabilă a dinamicii lui anuale în acest interval, dar în condițiile creșterii robuste a consumului privat, inclusiv pe seama unui efect de bază”.

Înainte ca BNR să anunțe decizia, ROBOR la 3 luni, în funcție care se calculează dobânzile la creditele în lei acordate până în mai 2019, a urcat de la 8,11% la 8,12%. Este de așteptat ca indicele să crească puternic începând de săptămâna viitoare. Totodată, inflația în luna iunie a fost calculată la 15,1%.

Deciziile Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României:

  • majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50 la sută pe an, de la 4,75 la sută pe an, începând cu data de 8 august 2022;
  • majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 6,50 la sută pe an, de la 5,75 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 4,50 la sută, de la 3,75 la sută pe an, începând cu data de 8 august 2022;
  • păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Pe ansamblul trimestrului II 2022, rata anuală a inflației s-a mărit mai mult decât în trimestrele precedente (de la 10,15 la sută în martie) și peste așteptări. Cea mai mare parte a creșterii a fost determinată din nou de componente exogene ale IPC, cu precădere pe seama scumpirii consistente și peste așteptări a energiei electrice și gazelor naturale, în contextul modificării în luna aprilie a caracteristicilor schemelor de plafonare a prețurilor, precum și al menținerii la valori ridicate a cotațiilor internaționale. Influențe adiționale au venit de pe segmentul combustibililor, ca urmare a ascensiunii cotației țițeiului, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate, dar și ca efect al întăririi dolarului SUA în raport cu euro”, mai informează BNR.

Comunicatul integral al BNR

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday