Compania de mobilitate Uber a declarat marți că veniturile sale au atins 8,1 miliarde de dolari în al doilea trimestru din acest an, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Spune că atât numărul utilizatorilor, cât și cel al șoferilor este la un maxim istoric. Uber a atins un număr de clienți activi de 122 de milioane de persoane la nivel mondial care au utilizat platforma cel puțin o dată pe lună, în creștere cu 21% față de anul precedent.
Dar Uber continuă să nu înregistreze profit, în mare parte din cauza investițiilor sale, în alte afaceri internaționale de transport, precum Grab (Singapore) și Didi (China). Din pierderea de 2,6 miliarde de dolari raportată, 1,7 miliarde sunt cauzate de aceste două investiții.
CNN consideră că evoluția Uber oferă “o fereastră spre tendințele consumatorilor la mai bine de doi ani de pandemie”. Inițial, cererea de călătorii s-a prăbușit și a forțat Uber să treacă la livrărea de alimente (Uber Eats). La sfârșitul lunii trecute, Uber a anunțat un nou serviciu de comandă de produse alimentare ce presupune programarea avansată a livrărilor, urmărirea în timp real a comenzilor și recomandările de înlocuire a produselor.
În acest moment companiile de tehnologie, dintre care și Uber face parte, se îndreaptă spre înghețarea angajărilor și chiar disponibilizări, pregătindu-se de o recesiune financiară marcată de inflație, creșterea ratelor dobânzilor, precum și consecințele războiului din Ucraina.
Foto: LCVA | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.