Temperaturile ridicate în Europa au provocat un val de căldură marin prelungit în Mediterană, care ar putea distruge ecosistemele și provoca moartea mai multor specii de viețuitoare.


Continentul european, mai ales zona de sud, s-a confruntat cu valuri de căldură pe parcursul lunii, care au dus la formarea unui val de căldură marin în Marea Mediterană. Cercetătorii au explicat că aerul cald, în combinație cu curenții oceanici și cu o mare liniștită au dus la încălzirea apelor de coastă cu câteva grade peste media acestei perioade, care este de 24-26 de grade Celsius.

Oamenii de știință atrag atenția că valurile de căldură marină sunt din ce în ce mai frecvente, din cauza schimbărilor climatice, și reprezintă o nouă problemă pentru ecosistemele marine, afectate deja de poluare și pescuitul excesiv.

Meteorologii spanioli au arătat că apele de coastă din Insulele Baleare sunt cu 5 grade mai calde decât anul trecut pe vremea aceasta și au avertizat că o diferență de temperatură va fi și în august. Autoritățile portuare din Cabo de Gata (sud-estul țării) au măsurat lunea trecută 28 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din ultimii zece ani.

Cabo de Gata, sud-estul Spaniei/ Sursa foto: Vicente Soler | Dreamstime

Sursa: Reuters

Folosim cookies