Herbert Diess a anunțat că renunță la funcția de conducere din cadrul Volkswagen, al doilea cel mai mare constructor auto din lume (după Toyota). Decizia intră în vigoare la 1 septembrie, moment de la care el va fi înlocuit de Oliver Blume, care în prezent este șeful Porsche.

Pe durata mandatului de patru ani, Diess a intrat de mai multe ori în conflicte, ultima dată toamna trecută cu Consiliul de Supreaveghere din cadrul companiei. Consiliul i-a contestat strategia de electrificare a modelelor, în contextul în care Volkswagen și-a asumat să detroneze Tesla și să devină cel mai mare producător de autovehicule electrice din lume.

În luna mai a acestui an, VW a anunțat că toate mașinile electrice pe care le poate fabrica în acest an, pentru SUA și Europa, au fost deja comandate. Clienții care au plasat comenzile începând din mai își vor primi mașina în 2023. Situația a fost generată de lipsa semiconductorilor și de blocajele pe lanțurile de aprovizionare cu celelalte componente.

Surse alternative: Reuters, DW

Sursa Foto: Biroul de presă al Volkswagen

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday