Institutul Național de Statistică arată că:
- În luna mai 2022, exporturile au însumat 7,99 miliarde de euro, iar importurile 10,72 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,7 miliarde de euro.
- În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2022, exporturile au crescut cu 23,5%, iar importurile cu 28%, comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
- Concret, de la începutul anului, exporturile au însumat 36,9 miliarde de euro, iar importurile 49,6 miliarde.
- Astfel, deficitul comercial în primele cinci luni ale lui 2022 a fost de 12,7 miliarde de euro, mai mare cu 3,99 miliarde față de aceeași perioadă a anului trecut.
- Importurile de combustibili au crescut și ele cu 116%, iar exporturile cu 85%.
- În primele cinci luni, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt maşini şi echipamente de transport, 42,7% la export şi 32,5% la import, şi alte produse manufacturate (fier, oțel, cauciuc, metal, îmbrăcăminte sau încălțăminte), 31,3% la export şi 29,6% la import.
- Comerțul României cu țările UE reprezintă 73% din totalul exporturilor și 71% din cel al importurilor.
Grafic/Date: INS
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.