Unul dintre cele două programe adoptate astăzi se numește “StudentInvest”, prin care studenții, masteranzii și doctoranzii pot lua credite de până la 10 mii de euro: “Programul se adresează tinerilor care nu au venituri crescute și nu pot justifica faptul că pot restitui un credit pe care l-ar contracta de pe piața bancară. Am venit cu acest proiect în sprijinul studenților, masteranzilor și doctoranzilor. Vorbim de 10 mii de euro, în lei, la cursul zilei respective, cu garanția statului de 80%”, a transmis ministrul Familiei.

Conform ordonanței, programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 – 31 de ani. Se pot face plăți pentru publicarea unor lucrări științifice, plata în avans a chiriei sau a locului la cămin, dar și pentru alte nevoi personale.

În cazul celui de-al doilea program, FamilyStart, pot lua credite de până la 15 mii de euro persoanele cu vârste între 18 – 45 de ani care își întemeiază o familie sau tineri care formează o familie și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7500 de lei. Cu acești bani, se pot achita cheltuieli pentru creșă, grădiniță, after-school, achiziționarea unui autoturism sau pentru un avans pentru locuință. Banii pot fi folosiți și pentru evenimente personale, precum cununii sau botezuri, potrivit ministrului, care precizează că programele vor începe să fie derulate din toamnă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday