Teleorman. Locomotiva și un vagon al unui tren de călători, afectate de incendiu. Cei 250 de pasageri ai cursei București Nord – Arad s-au autoevacuat. Nu au fost victime.

“Aproximativ 250 de persoane s-au autoevacuat din trenul de persoane. Nu au fost persoane care au necesitat îngrijiri medicale. Incendiul s-a manifestat generalizat la locomotiva electrică a trenului și a afectat parțial și un vagon de călători. Focul este localizat, pompierii acționând acum pentru lichidarea sa”, transmite DSU.

În jurul orei 17:20, salvatorii au anunțat că focul a fost stins.

Conform CFR Călători, trenul trenul IR 349 circulă pe ruta București Nord – Arad, iar incendiul s-a produs la intrarea în stația Videle: “Pasagerii cu destinația Craiova și Filiași sunt preluați cu trenul RE 9015 București Nord – Târgu Jiu, iar călătorii cu destinația Timișoara / Arad vor continua călătoria cu trenul IR 349, care va fi remorcat de altă locomotivă. Cauzele care au generat începutul de incendiu vor fi stabilite de comisia de cercetare”.

Folosim cookies