Ministrul Apărării din Ucraina nu a precizat câte astfel de tunuri autopropulsate a primit armata țării sale, dar a menționat că acestea au intrat deja în serviciu “cu echipaj ucrainean instruit”. Panzerhaubitze 2000 (PzH 2000) are un tun de calibrul 155 și cu o rază, în funcție de muniție, cuprinsă între 30 și 60 de kilometri. Este considerată una dintre cele mai performante instalații de artilerie autopropulsată. Armata Ucraineană a primit deja artilerie autopropulsată Caesar (Franța), AHS Krab (Polonia) și M109 (UK) precum și tunuri M777 și FH70.

Donbas. Armata Rusă a reușit o străpungere semnificativă la sud de Lisiceansk, înaintând din două direcții, după ce a reușit, cu o zi înainte, traversarea râului Siverski.

Există raportări privind retragerea trupelor ucrainene din punga de la Zolote, pentru a evita încercuirea. ISW estimează totuși că orașul Lisiceansk, comparabil ca mărime cu Severodonețk, va rezista un număr de zile sau săptămâni, repetând de fapt scenariul de la Mariupol și Severodonețk. Acesta presupune o tactică menită nu atât să împiedice avansarea inamicului cât mai ales provocarea a cât mai multe pierderi și pagube.

Frontul de Sud. Analizând raportările Statului Major Ucrainean și geolocalizarea luptelor, ISW consideră că “forțele ruse au recucerit probabil malul de est al râului Inhuleț”, respingând astfel ofensiva ucraineană de la nord de Herson. În urmă cu trei săptămâni aceasta crease un cap de pod la nord de Herson, spre Krivoi-Rog. Este însă posibil ca ucrainenii să se fi concentrat între timp pe direcția Nikolaev-Herson, acesta din urmă fiind la vest de Nipru și cel mai important cap de pod al rușilor în înaintarea lor inițială spre Odesa.

Marea Neagră. Ministerul rus al Apărării a susținut că, în atacul de alatăieri asupra Insulei Șerpilor, Ucraina ar fi folosit 15 drone, dar că atacul ar fi fost respins de apărarea antiaeriană. Totuși, imaginile din satelit arată că cel puțin trei explozii au avut loc pe insulă, deci este mai probabil ca atacul să fi lovit totuși unele insalații militare rusești.

Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat, de asemenea, că atacurile ucrainene asupra navelor rusești din largul Odesei “au neutralizat” capacitatea Rusiei de a controla această parte a Mării Negre.

Sursă alternativă: ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday