Consiliul executiv al Băncii Mondiale a aprobat un nou ajutor pentru Ucraina, în valoare de 1,49 miliarde de dolari, extinzând astfel sprijinul total pe care l-a acordat țării invadate de Rusia la patru miliarde de dolari. Noul ajutor are a scop sprijinirea plății salariilor în sectorul public. Guvernul ucrainean a anunțat că are nevoie de cel puțin cinci miliarde de dolari pe lună, suplimentar, pentru a putea susține funcționarea autorităților publice.

Banca Mondială și țările care contribuie pentru finanțarea anumitor programe au în vedere sprijinirea celor mai importante domenii precum sănătatea, educația, serviciile sociale, alimentarea cu apă, toate acestea pentru prevenirea deteriorării condițiilor de viață și a sărăciei.

Potrivit Ukrinform, agenția oficială de presă a Ucrainei, situația plății salariilor în sectorul public este oarecum mai bună decât în cel privat, unde numeroase firme și-au întrerupt activitatea și au fost nevoite să taie salariile cu până la 50%.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday