Update 1: ”Rachete de înaltă precizie, cu rază lungă de acțiune, lansate de forțele aerospațiale ruse asupra periferiei Kievului au distrus tancurile T-72 furnizate de țările est-europene și alte vehicule blindate care se aflau în hangare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia.

Anterior, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că capitala ucraineană a fost lovită de ”mai multe explozii în cartierele Darnițki și Dniprovski”, primele astfel de lovituri asupra orașului din 28 aprilie.

Potrivit forțelor aeriene ucrainene, mai multe rachete de croazieră au fost lansate în direcția Kiev de avioanele rusești TU-95 situate în Marea Caspică, dintre care una a fost distrusă.

Știrea inițială:

Pe rețelele de socializare sunt raportate acțiuni puternice ale Armatei Ucrainene în Severodonețk, dar nu este încă foarte clar cât din oraș a fost recuperat. Oricum, bătălia de la Severodonețk se dovedește tot mai mult o capcană în care Armata Rusă a intrat, fiind constrânsă de imperativul politic de a cuceri acest ultim oraș important din Luhansk. În primă fază ucrainenii au evacuat orașul și au lăsat impresia că se retrag. Ulterior s-a dovedit că tactica lor a fost aceea de a-i atrage pe ruși într-o bătălie urbană în care nu își pot folosi superioritatea aeriană și de artilerie (din cauza frontului strâns), pentru a le produce cât mai multe pagube. Cum Armata Rusă și-a concentrat la Severodonețk cele mai ofensive forțe (ceceni, Spețnaz, Wagner), această bătălie se poate dovedi un eveniment pivot pentru soarta războiului.

Deși ISW privește cu prudență declarațiile oficialilor ucraineni, până la confirmarea situației din teren, în comentariul său de sâmbătă noaptea arată că “deși încă este posibil ca rușii să captureze Severodonețk și Lisiceansk, iar forțele ucrainene au suferit probabil pierderi mai mari decât sugerează declarațiile lui Haidai [nr – Serghei Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk] , apărarea ucraineană rămâne puternică în acest teatru pivot. Armata Rusă și-a concentrat toate resursele disponibile în această bătălie pentru a obține doar câștiguri modeste. Dimpotrivă, Armata Ucraineană își păstrează flexibilitatea și capacitatea nu numai de a efectua contraatacuri localizate în altă parte a Ucrainei (cum ar fi la nord de Herson), ci și de a contraataca eficeint la Severodonețk. (…) Aceasta este o schimbare semnificativă față de declarațiile oficialilor ucraineni din 28 mai, prin care sugerau că s-ar putea retrage din Severodonețk pentru a evita să fie încercuiți”.

Donbas. Aparent, artileria ucraineană plasată în Lisiceansk (la SV de Severodonețk) a folosit avantajul terenului mai înalt pentru a bombarda pozițiile rușilor.

Este confirmată oprirea tentativei acestora de a traversa râul Siverski Doneț, la sud de oraș, în ciuda unui atac susținut, inclusiv cu elicoptere Ka-52 Alligator și aeronave Suhoi Su-25. De altfel, Statul Major Ucrainean a declarat că a reușit ieri să doboare un elicopter și un avion din aceste două tipuri, iar în această dimineață a raportat că a mai doborât încă un Ka-52 și “probabil” un Suhoi Su-34.

Ucrainenii au raportat de asemenea atacuri rusești, inclusiv aeriene dinspre Izium și Liman spre Sloviansk. Pretind că le-au respins.

Frontul de Sud. În ultimele 24 de ore au fost raportate mai multe atacuri aeriene ale Aviației Ucrainene în regiunea Herson, unde ucrainenii desfășoară de câteva zile o contraofensivă, aparent pentru a-i împinge pe ruși dinspre Krivoi-Rog spre sud. În același timp, Armata Rusă a tras cu rachete asupra orașelor Odesa, Nikolaev, dar și asupra pozițiilor ucrainene din regiunea Zaporijie. Tot în această regiune, cele două armate au făcut ieri schimb de morți, înapoindu-și fiecare trupurile neînsuflețite a câte 160 de soldați căzuți de fiecare parte.

Duminică dimineața, Kievul a fost lovit de mai multe rachete de croazieră. Pagubele și eventualele victime sunt în curs de evaluare.

Sursă alternativă: ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday